Poate-ai auzit vreodată
Că-i uşor să intri-n rai,
Şi că viaţa asta toată
Lui Isus de I-o predai,

Niciodată nu vei plânge,
Şi în veci necazul greu,
În uitare se va stinge.
Fericit vei fi mereu.

Şi-auzind acestea toate,
Mai crezând, mai necrezând,
Ai ieşit din neagra noapte,
Fericit, spre cer mergând…

Ai lăsat în urma traiul
Ce de Domnul nu-i iubit,
Şi-ai pornit cu dor spre raiul
Care fost-a pregătit,

Pentru toţi aceia care
Cât trăiesc pe-acest Pământ,
Sunt mereu în ascultare
De al Tatălui Cuvânt.

Şi mergând pe-ngusta cale
Spre eternul paradis,
Deodată vezi din vale,
Din mormântul larg deschis,

Cum se-nalţă ca un nour,
Ca o plasă, bezna grea...
Te cuprinde ca un abur,
Ca o mână rece, rea...

Umbre negre-n al lor umblet,
Îţi şoptesc fioros mereu,
Ca un lung şi groaznic vuiet:
„Nu există Dumnezeu”

Glasuri multe-ţi spun mereu
Că nu-i bun-această cale,
Şi tu vezi că este greu
Ca să treci prin bezna mare.

Ţi-aminteşti de-acele spuse
Că-i uşor să mergi spre rai,
Şi-astfel gândul îţi supuse,
Alegând acest sfânt trai...

Îns-acum tu vezi, zadarnic
Cum te lupţi să-naintezi,
Şi-al tău stil de viaţă paşnic,
Tot mai mult, mai mult îl pierzi...

Deznădejdea şi mânia
Te învăluie uşor...
Toată pacea, bucuria,
Ţi se pierde ca un nor...

Te gândeşti la vechea stare,
Neagra stare de păcat,
Şi un dor în piept ţi-apare,
Să te-ntorci de-unde-ai plecat.

Şi un semn de întrebare
Este-acum în gândul tău:
Să adopţi o rea purtare?
Să te-ntorci la tot ce-i rau?

Sau să mergi mereu-nainte,
Pe-acest drum ce duce-n sus,
Înspre plaiurile sfinte
Unde este domn Isus?

Acest semn de întrebare
Dacă-l ai în gand acum,
Şi priveşti tăcut în zare,
Find ieşit din bunul drum,

Vreau să-ţi dau un sfat amice:
Ia aminte la ce-alegi,
Căci satan vrea să te-nfrice,
Înspre cer să nu mai mergi.

Nu-i uşor să faci ce-i bine,
Nu-i uşor să mergi spre rai,
Dar se merită în fine,
Îmbrăcat în sfântul strai,

Când umbla-vei în splendoare
Pe strazile-aurite,
Luminat de sfântul soare,
Cu-ale Sale raze sfinte.

Azi, când viaţa-ţi e amara,
Şi nu şti ce să mai faci,
Când te-apas-a ta povară,
E mai bine... ca să taci...

Să taci mereu, să mergi-nainte,
Înspre cer, spre paradis.
Şi s-alungi oricând din minte
Tot ce-i rau. Să fii ne-nvins!

Dac-alegi să te întorci
În marea de păcate,
Pe-acele negre, triste roci,
În negrele palate,

Ai să mori în chinuri grele,
Depărtat de Dumnezeu,
Căci păcatele sunt grele,
Şi te-apasă tot mereu...

Cere-I lui Isus putere
Ca să treci de-orice necaz.
El îţi da-va mângâiere,
Îţi va şterge de pe-obraz,

Lacrima ce-o verşi în taină,
Sub povară-ngenunchiat,
Şi-ţi va da o nouă haină.
Dar slujeşte-L ne-ncetat!